Urechea nu asigură numai simțul nostru auditiv, ci și pe cel al echilibrului. Este un organ complex, împărțit în trei regiuni: urechea externă, care preia sunetele precum un radar; urechea medie, al cărei angrenaj osos seamănă cu un aparat ce amplifică sunetele care îi sunt transmise; și urechea internă, care convertește vibrațiile sonore în impulsuri nervoase și determină poziția capului.
Mesajele care rezultă sunt transmise la creier de-a lungul a doi nervi apropiați, cu traiect comun: nervul vestibular pentru echilibru și nervul cohlear pentru sunete. Urechea externă și cea medie sunt implicate în special în auz, dar structurile urechii interne ce interpretează poziția capului și sunetul sunt separate, deși ele se găsesc împreună în același organ.
Auzul
Ceea ce auzim sunt unde sonore produse prin vibrațiile moleculelor de aer. Amplitudinea și energia acestor unde determină intensitatea, care este măsurată în decibeli (dB). Numărul vibrațiilor sau al ciclurilor pe secundă determină frecvența; cu cât numărul vibrațiilor este mai mare, cu atât tonalitatea este mai ascuțită. Frecvența sunetului este exprimată în cicli pe secundă sau în herți (Hz).
La persoanele tinere, gama de frecvențe ce pot fi auzite este aproximativ între 20 până la 20.000 Hz pe secundă, deși sensibilitatea maximă la sunete este cuprinsă, în medie, între 500 la 4.000 Hz. Pe măsură ce îmbătrânim sau dacă suntem expuși la sunete cu intensitate excesivă pentru o perioadă de timp, sensibilitatea pentru frecvențele înalte scade. Pentru a măsura gradul pierderii auzului, nivelul normal al auzului este definit printr-un standard internațional. Acuitatea reprezintă diferența în decibeli între cel mai slab sunet perceput și sunetul standard generat de un aparat special denumit audiometru.
Urechea funcționează ca un captator (urechea externă), amplificator (urechea medie) și transmițător (urechea internă).
Pavilionul porțiunea elastică, este cel care cooptează sunetele. în centrul acestuia există un canal osos ce conduce la timpan. Pereții canalului secretă o substanță ceroasă pentru a preveni uscarea și descuamarea pielii. Amplificatorul este reprezentat de un angrenaj format din trei osișoare. Acestea sunt ciocănelul, care vine în contact cu timpanul; scărița, care este atașată de urechea internă; și nicovala, un os mic, care face conexiunea între cele două. Acest sistem amplifică de 20 de ori mișcările timpanului.
De la urechea medie pleacă un canal îngust, denumit tuba Eustachio, care se deschide în spatele amigdalelor, ceea ce contribuie la egalizarea presiunii aerului de ambele fețe ale timpanului.