Fibra musculară se supune legii "totul sau nimic", dar muşchiul "in situ" are contracţie gradată. Gradarea se realizeză prin creşterea numărului unităţilor motorii activate, în funcţie de intensitatea şi frecvenţa stimulilor. Forţa de contracţie este maximă când intră în activitate toate fibrele muşchiului respectiv şi varază între 3,6 - 10 kg/cm2.
Muşchii netezi se contractă mai lent, deoarece lipseşte sistemul transversal de tuburi, iar reticulul sarcoplasmic este slab dezvoltat. Ionii de Ca, necesari cuplării proteinelor contractile, pătrund din mediul extracelular prin sarcolemă în urma depolarizării şi sunt expulzaţi după refacerea potenţialului de substanţe energetice, deci prezintă o dependenţă mi mare faţă de degradările aerobe.
Muşchii netezi, neavând inserţie pe oase, au o libertate de contracţie şi extensie mai mare, putând fi supuşi unor deformări mult mai importante.
Contracția musculară
Contracţia izometrică modifică tensiunea muşchiului, dar lungimea rămâne constantă. Caracterizează musculatura posturală. Nu produce lucru mecanic, ci căldură.
Contracţia izotonică este aceea în care tensiunea rămâne constantă, dar variază lungime. Este caracteristică majorităţii muşchilor scheletici. Realizează lucru mecanic şi produce mişcare.
În activitatea obişnuită, muşchiul trece prin faze de contracţie izometrică şi izotonică, iniţierea oricărei contracţii fiind, de obicei, izometrică.
Oboseala musculară. Se manifestă prin diminuarea capacităţii de travaliu muscular. Se datorează scăderii randamentului energetic, acumulării de acid lactic, lipsei de O2, epuizării substanţelor macroergice şi a mediatorilor chimici la nivelul plăcilor motorii.
Manifestările termice ale contracţiei. Energia chimică eliberată în timpul contracţiei este convertită circa 30% în lucru mecanic şi circa 70% în energie calorică. Muşchii sunt principalii generatori de căldură, atât prin tonusul muscular, cât şi prin contracţii mici şi fracvente numite frisoane, declanşate în mod reflex la expunerea la frig.
Deosebim o căldură de repaus, componentă a termogenezei, degajată tot timpul de muşchi, şi o căldură de activitate, eliberată în timpul contracţiei.
Tonusul muscular este starea de contracţie permanentă, dar parţială, a musculaturii. În fiecare moment, un mic număr de fibre musculare din totalul fibrelor unui muşchi se află în contracţie şi determină o stare de uşoară tensiune a musculaturii, caracteristică pentru stare de veghe.
Prin contracţia succesivă a unor grupe de fibre se asigură permanenţa tonusului muscular, cu rol esenţial în menţinerea posturii normale, în mimică, în termoreglare etc.
Tonusul muscular, fenomen de natură reflexă, este menţinut de impulsuri provenite de la SNC prin nervii motori, pe baza informaţiilor primite de la proprioceptori.
Asigurarea poziţiei normale a corpului se realizează prin contracţii tonice posturale. Tonusul postural este un proces reflex complex, controlat de SNC şi relizat prin acţiunea unor grupe musculare tensoare şi extensoare, agoniste şi antagoniste, cu participare unor pârghii osteoarticulare.
Locomoţia şi orostatismul sunt rezeultatul activităţii fiziologice conjugate a componentelor biomecanice pasve (sistemul osteoarticular) şi active (sistemul mucular), areceptorilor, nervilor şi centrilor nervoşi. Realizarea actului locomotor presupune succesiunea unor evenimente informaţionale şi efectoare: mesaj senzitiv, mesaj motor reflex sau voluntar, contracţie musculară şi mobilizarea componentelor osteoarticulare. Grupele de muşchi argonişti şşi antagonişti acţionează într-o anumită succesiune şi sincronizare, realizată reflex sau voluntar, cu menţinerea proiecţiei centrului de greutate în poligonul de sprijin al corpului. În cazul eforturilor de mare intesitate se instalează hipoxia.