Oasele scheletului sunt unite prin articulații. Deși este necesară o articulare solidă, în același timp, unele oase trebuie să fie capabile de mobilitate unul în raport cu celălalt. Aceste articulații ne permit o gamă variată de mișcări și fac din schelet un sistem foarte mobil.
Articulațiile sunt împarțite în două categorii principale — mobile sau sinoviale și fixe sau fibroase. Articulațiile sinoviale permit o gamă largă de mișcări și sunt delimitate de un înveliș numit sinovial. Mobilitatea articulațiilor fibroase este limitată de prezența țesutului fibros. Pe lângă aceste două tipuri, unele articulații ale corpului se formează între os și cartilaj. Deoarece cartilajul este foarte flexibil, el permite un grad deosebit de mișcare în absența unei membrane sinoviale. Articulațiile dintre coaste și stern sunt exemple de articulații cartilaginoase.
Articulații sinoviale
Articulațiile sinoviale pot fi, la rândul lor, împărțite în funcție de amplitudinea mișcării pe care o pot efectua. Articulațiile cotului și ale genunchiuiui permit mișcări de flexie și de extensie; articulațiile semimobile permit mișcări laterale în toate direcțiile, deoarece suprafețele articulare sunt aplatizate sau ușor curbate. Exemple de articulații semimobile se găsesc la nivelul coloanei vertebrale, oasele pumnului și oasele tarsiene. Articulațiile pivotante de la baza craniului și cea a cotului între humerus și ulnă sunt tipuri speciale de articulații în balama care se mișcă în jurul unui pivot. Articulația pivotantă a gâtului permite mișcările de rotație ale capului, iar cea a cotului asigură rotația antebrațului, făcând posibile mișcări cum ar fi răsucirea unei chei sau a unei șurubelnițe. Articulațiile care sunt mobile în toate direcțiile, cum ar fi cele ale șoldului și umărului, sunt denumite articulații cu suprafețe sferice.
Articulațiile degetelor sunt articulații tipice în balama. Extremitățile osoase sunt acoperite cu un material denumit cartilaj articular. Întreaga articulație este împrejmuită de un țesut fibros rezistent, denumit capsulă articulară. Aceasta menține poziția articulației, prevenind orice mișcare anormală. În interiorul articulației, dar nedepășind cartilajul articular, se găsește sinoviala. Acesta este un strat de țesut care, uneori, are doar grosimea unei singure celule care formează lichidul sinovial, ce permite mișcarea și reducerea frecării. Ea nu este absolut necesară pentru funcționarea normală a articulației și în anumite condiții membrana sinovială este afectată.
Articulația genunchiului
Articulația genunchiului este o structură în balama. Extremitatea inferioară a femurului este rotunjita pentru a permite o optima conexiune cu extremitatea superioară. Suprafețele oaselor sunt acoperite cu cartilaje.
Pentru a permite stabilitatea și flexibilitatea mișcărilor în particular se găsesc două părți cartilaginoase. Acestea sunt porțiunile care suferă leziuni în activități sportive și pot însemna intervenție chirurgicală.
Suprafețele articulare sunt lubrifiate cu lichid sinovial pentru a asigura mișcările articulației. Există, de asemenea, un lichid numit burse sinoviale, parte din articulație și are o protecție împotriva șocurilor severe.
Forta și stabilitatea sunt asigurate de niște benzi fibroase denumite ligamente. Fară a împiedica mișcarea genunchiului, aceste ligamente sunt dispuse pe ambele părți și în interiorul articulației, menținându-i poziția.
Mișcările articulației genunchiului sunt determinate de mușchii coapsei. Mușchii anteriori determină extensia articulației (îl trag înainte) și cei posteriori fac flexia (îl trag înapoi). Inserția acestor mușchi se află pe oasele bazinului și pe femur. La extremitatea inferioară, acești mușchi se unesc pritr-un tendon fibros, care se prinde pe tibie, trecând peste articulația genunchiului.
Pentru prevenirea frecării dintre articulație și tendon în timpul mișcării, la acest nivel există un os inclus în grosimea tendonului, denumit rotula (patela), neatașat de restul articulației genunchiului. Ea are mișcări în sus și în jos raportat la extremitatea inferioară a femurului ce se gasește în cavitatea articulară și este lubrifiată de lichidul sinovial. Există, de asemenea, încă două burse cu rol de absorbție a șocurilor.
Genunchiul este important in mod special la locomoție. Cu fiecare pas, el se îndoaie, permițând mișcarea înainte a gambei fără a atinge pământul — altfel piciorul ar avea o mișcare exterioară datorită tracționării pelvisului. După aceea, are loc extensia genunchiului și piciorul este adus pe pământ prin mișcari ale articulației șoldului.
Articulațiile fibroase
Articulațiile fibroase le includ pe cele ale coloanei vertebrate, sacrului, craniului și unele din articulațiile gleznei și pelvisului. Aceste articulații nu au sinovială; oasele sunt unite printr-un țesut fibros dens, care nu permite decât mișcări limitate sau nici un tip de mișcare. Articulațiile coloanei vertebrate reprezintă o excepție, fiind destul de flexibilă pentru a permite un anumit grad de mobilitate, în același timp mentinandu-și rolul de susținere al acesteia.