Scheletul unui adult este format din aproximativ 206 oase. Oasele prezintă un strat exterior dur și gros și un interior moale, măduva.
Oasele sunt la fel de puternice și rezistente ca betonul și pot suporta mari greutăți fără a fi îndoite, rupte sau strivite. Fiind legate între ele prin articulații și mișcate de către mușchii atașați la ambele extremități, ele formează spații (cavități) care servesc la protejarea organelor moi, asigurând în același timp un grad ridicat de mobilitate. În plus, scheletul reprezintă cadrul care susține celelalte părți ale corpului.
Ca oricare alte componente ale organismului, oasele sunt formate din celule. Acest tip de celule produce ceea ce este denumit din punct de vedere tehnic un cadru de țesut fibros, o substanță fundamentală relativ moale și pliabilă. În interiorul acestui cadru există o rețea de substanță mai dură care dă, prin calcificare, un material la fel de rezistent ca betonul, furnizând soliditate cadrului de țesut fibros. Rezultatul final este o structură extrem de rezistentă și cu o flexibilitate remarcabilă.
Formarea canalului medular reduce foarte puțin rezistența osului, reducându-i însă, în același timp, foarte mult greutatea. Aceasta reprezintă o lege naturală a ingineriei structurale din care natura își ia toate avantajele în ceea ce privește formarea oaselor. Canalul medular conține măduva osoasă în care are loc producerea celulelor sanguine.
Deși pare surprinzător, un nou născut are mai multe oase în corpul lui decât un adult. La naștere, scheletul nou-născutului este alcătuit din aproximativ 350 de oase; de-a lungul anilor, unele din acestea fuzionează pentru a forma segmente mai mari. Craniul unui nou născut este un bun exemplu în acest sens; în cursul nașterii acesta este supus unei presiuni într-un canal îngust. Dacă craniul acestuia ar fi la fel de inflexibil ca al unui adult, pur și simplu ar fi imposibil pentru copil să treacă prin canalul pelvin.
Creșterea oaselor
Când oasele zncep să crească, acestea sunt complet solide. Într-un stadiu ulterior, ele dezvoltând canalul medular. După naștere, aceste fontanele se închid treptat. Scheletul unui copil este format nu numai din oase, ci și din cartilaje care sunt mult mai flexibile. Pe măsura creșterii organismului, se întăresc treptat înspre o consistență osoasă — un proces numit osificare, care continuă și la vârstă adultă.
Procesul de creștere are loc printr-o mărire a lungimii oaselor brațelor, picioarelor și a coloanei vertebrale. Oasele lungi ale membrelor au câte o suprafață de creștere la fiecare extremitate și acestea reprezintă locul de unde pornește creșterea. Suprafața de creștere este formată, în principal, din cartilaj mai mult decât din os și din acest motiv zona cartilajului de creștere nu este aparentă pe radiografie. Odată ce suprafața de cresștere s-a transformat în țesut osos, cresșterea în lungime a oaselor se oprește. Suprafețele de creștere se osifică la toate oasele într-o ordine precisă. Maturitatea completă a scheletului nu se atinge până la 20 de ani.
Proporțiile scheletului uman se schimbă semnificativ pe masura ce acesta se dezvoltă. Capul unui embrion de șase săptămâni este la fel de lung ca și restul corpului; la naștere, capul este înca mare în comparație cu restul corpului, dar centrul de greutate este deplasat de la barbia copilului la ombilic. La adult, centrul de greutate se gasește la nivelul planului transversal situat deasupra simfizei pubiene și a organelor genitale.
În general, scheletul unei femei este mai usor și mai mic decat al unui bărbat. Pelvisul feminin este proporțional mai larg, creând spațiu pentru creșterea fătului în timpul sarcinii. Barbatul are umerii mai largi și o cușcă toracică mai lungă, dar, în contradicție cu credința populară, barbatul și femeia au același număr de coaste.
O caracteristică importantă și remarcabilă a oaselor este capacitatea lor de a fi create spre o formă adecvată funcției. Acest lucru este important în special pentru oasele lungi, care formează scheletul membrelor. Ele sunt mai largi la cele doua extremități decât la mijloc, ceea ce face posibil un contact mai bun la nivelul suprafețelor articulare unde aceasta este necesar in cel mai înalt grad. Modelarea oaselor are loc în special în timpul cresșterii și persistă toată viața.
Diferite forme și mărimi
Exista mai multe tipuri de oase, fiecare fiind proiectat să funcționeze în diverse moduri. Oasele lungi care alcătuiesc membrele reprezintă cilindri de țesut osos dur, având în interior măduvă moale și spongioasă. Oasele scurte, care se găsesc la nivelul încheieturii pumnului și a gleznei, au, în principal, aceeași alcătuire ca oasele lungi; dar sunt mai aplatizate, pentru a permite o mai mare varietate a mișcărilor fără o pierdere a rezistenței. Oasele plate sunt formate din două straturi de țesut osos dur cu un strat spongios între ele. Forma plată oferă protecție (cum ar fi craniul) sau o suprafață mare de inserție pentru un mușchi (cum ar fi creasta scapulară omoplatului). Ultimul tip osos, osul neregulat, apare în diferite forme adaptat specific la funcția pe care o îndeplinește. Vertebrele, de exemplu, sunt în formă cilindrică pentru a asigura rezistența spațiul interior necesar pentru măduva spinării. Oasele care formează structura feței prezintă cavități umplute cu aer.